Să nu uităm, unul dintre cele mai frumoase momentele de triumf ale Neamului Românesc a fost atunci când am pășit pentru prima dată în Cosmos prin eroul nostru legendar, Dumitru Prunariu, la bordul unei navete spațiale rusești. S-a scris atunci astfel o pagină de aur în cartea istoriei neamului, alături de alte fapte glorioase ce mustesc de legendă! Au fost timpuri când ne bucuram de relații economice și culturale frumoase și fructuoase cu Rusia.
Mie mi-a plăcut să învăț la școală limba rusă, nu mă feresc deloc să o recunosc, dimpotrivă, mă consider norocos și privilegiat în acest sens. Mă mândresc cu asta și mărturisesc că a fost una dintre marile și frumoasele bucurii ale vieții mele. Am învățat și engleză și franceză și toate mi-au oferit o satisfacție fantastică, le-am savurat pe toate la maxim, ca un gurmand pasionat care se respectă. Toate limbile de pe fața Pământului sunt frumoase și au sare și piper pentru că toate, absolut toate își au izvorul în Lumină. E minunat să înveți o limbă străină: îți lărgește orizonturile, îți ascute mintea, îți încălzește inima și crează punți de legătură între oameni. Eu îi iubesc și îi respect pe ruși și pentru că îl au pe Dostoievski. Acum, trebuie spus că fiecare colț al lumii are geniile lui sclipitoare, ale căror opere ne cutremură sistemul de valori și ne fac să renaștem din propria cenușă. Am mai mulți autori preferați, dar totuși pentru mine, el este Țarul absolut și suprem. Este o descriere a Soarelui roșu în “Crimă și pedeapsă”, dacă bine țin eu minte, ce îți taie răsuflarea prin frumusețea și maiestuozitatea sa. Așa că mi-am propus ca unul dintre obiectivele cele mai dragi ale agendei mele de viitor să îl citesc pe Dostoievski în original, în limba rusă. Ei, ce spuneți, sunt eu un fin cunoscător al bunătățurilor Vieții, sau nu? Pe net am văzut că rușii se pricep de minune să organizeze niște chefuri și concerte turbate. ABTO Radio trebuie să fie un radio strașnic, pe sprânceană: “Davai Moskow, davai, davai!” Așa cum Occidentul îl are pe Patrick Sébastien cu “Les années bonheur”.
Faptul că în ultima vreme am reușit să facem progrese frumoase în relațiile cu americanii, nu înseamnă nicidecum să îi privim pe ruși ca dușmani. Putem fi foarte bine prieteni și cu unii și cu alții, nu e nici o anomalie a Universului, dimpotrivă, intrăm pe făgașul normalității. Este loc suficient în inima noastră pentru toți. Că doar nu e slană din pod să se gate! Inima noastră are o proprietate remarcabilă: cu cât investești și depozitezi în ea mai multe lucruri de valoare, cu atât își multiplică capacitatea și puterea. Ați văzut filmul „Al cincilea element” / „The Fifth Element”, în regia lui Luc Besson? Acolo Răul era reprezentat de către un corp luminos, sub forma unui soare. Cu cât se lansau rachete înspre el, cu atât se mărea mai mult. Acum, vă invit să analizăm secvența din film cu alți ochi. Noi știm că Soarele e simbolul Divinității, Iubirea. Iar un alt simbol al iubirii, “motorașul” ei la oameni, este Inima. Deci putem rezuma secvența din film cu ce spuneam mai înainte: cu cât cultivăm gânduri, vorbe și fapte ale Iubirii, cu atât inima noastră devine mai mare, mai puternică și mai frumoasă!
Rusia aparține fără tăgadă marii familii europene. Am văzut la știri: salutară și de mare clasă propunerea Cehiei, care a propus și a invitat Rusia să adere la Uniunea Europeană. De ce nu se negociază relații reciproc avantajoase ca să fim cu toții o mare familie acasă, într-o Europă unită? Era un joc popular de strategie pe calculator, Europa Universalis, cu un nume ce mustește a mit și legendă, mi se pare motivațional și inspirațional în contextul nostru.
În popor circulă niște expresii, cum ar fi: “Rușii sunt porci”, sau “mai tâmpit ca limba rusă”. Fenomenul nu este unic în lume, și pe la alte case este aceeași situație sau chiar mai rău. Arabii și evreii se “premiază” reciproc și cu generozitate cu asemenea epitete onomatopeice, unul mai spumos și mai pitoresc decât alțul. Eu pot să înțeleg că, la vreme de criză, are cumva o utilitate practică, aceea de supapă de refulare a nemulțumirii, durerii și a frustrării, ele constituind și o sursă de umor care permite ca situația grea să pară mai suportabilă. Dar cred că vremea a sosit să rezolvăm trainic problema și să evoluăm la un nivel superior. Cuvinte ca “upgrade completed” / “upgrade terminat” ne bucură auzul când eroul aflat sub comanda noastră a evoluat la un nivel superior, sporind șansele noastre de a învinge, atunci când jucăm jocul nostru preferat pe calculator. Asemenea expresii ca cele menționate la începutul acestui paragraf sunt stereotipuri și prejudecăți negative și trebuie să le îndepărtăm din existența noastră ca pe o măsea stricată. Ideea că limba rusă ar fi inferioară alteia este complet eronată. Toate limbile Pământului sunt creația lui Dumnezeu, deci toate poartă amprenta genialității Sale supreme. Toți suntem copiii lui și El ne iubește pe toți deopotrivă. De aceea a pus savoare și aromă în fiecare limbă, în fiecare grai. Este ura noastră care ne orbește și ne împiedică să vedem acest lucru. Ne-a făcut, ca popoare, o idee diferiți unul față de celălalt pentru a da un rol fiecăruia și pentru a celebra diversitatea, ca și condiment al Vieții. Toți suntem ostași în Armada Sa invincibilă. Iar o armată, o știm cu toții, este mai puternică și mai eficientă atunci când este versatilă, când se bazează pe mai multe arme: cavaleria, sulițașii, lăncierii, arcașii, artileria, flota navală și cea aeriană, etc. Fiecare cu forțele și valorile sale, toate cu un rol cheie în strategia pentru câștigarea bătăliei. Așa credeam și eu referitor la limba maghiară. Că ar fi o limbă urâtă vorbită de niște spurcați. Până când am avut norocul ca o sirenă unguroaică să-mi dea fraga buzelor ei și m-a fermecat iremediabil. Atunci m-am îndrăgostit și de limba sirenei, care mi s-a părut dintr-o dată lapte și miere. Mi-a schimbat sistemul de referință care era unul complet greșit cu 180 de grade, mi-au sărit toate „figurile” din cap, aș putea zice. M-a făcut să îmi doresc să cunosc limba mai în aprofunzime, să o studiez. Însă o precizare se impune aici: respectul, considerația, iubirea, aprecierea constituie o autostradă cu dublu sens. Întotdeauna.
Basarabia străbună va ajunge din nou Acasă, în hotarele României Mari, acolo îi este locul, unde îi șade bine și unde este pusă cel mai bine în valoare. Pentru că, așa cum cânta Eva Kiss în „Puterea Dragostei”, “E scris în stele, Noi vom fi mereu, O singură inimă, La bine, la greu.” Dar să procedăm inteligent! Vă invit să vedeți, dacă nu ați făcut-o deja, epicul film “Ghandi”, unde acest uriaș performer al Omenirii, Mahatma Ghandi, ne indică modalitatea corectă și eficientă de rezolvare într-o situație similară, când a trasat o strategie briliantă în vederea obținerii independenței Indiei față de Imperiul Britanic. La fel, procesul unificării Basarabiei trebuie să fie unul ferm, dar pașnic, și să facem jocurile astfel încât să rămânem prieteni cu Rusia. Ne leagă un trecut împreună, o istorie. Acestea constituie resurse fantastice pe care trebuie să le exploatăm în folosul reciproc, pentru bucuria și împlinirea ambelor părți. Această optică de idei, ca sursă de bunăstare și prosperitate este un procedeu important în Manualul Creativității și se numește valorificare. Ar fi păcat și nesăbuit din partea noastră să le dăm cu piciorul! De mare clasă politica Germaniei care a manifestat mereu o atitudine de prietenie și considerație față de Rusia, ca partener valoros. Și se zvonește prin lume că nu poți da greș cu calitatea nemțească. Așa o fi, voi ce credeți?
Am văzut pe internet: rușii au o panglică portocalie-neagră, “Panglica Biruinței Sfântului Gheorghe”. Super tare, este de mare clasă! Să punem bazele unor mecanisme de tip “portocală mecanică” care să ne apropie biruința! Ceea ce este lux, conform simbolisticii culorii negre, adică de mare clasă! Visez la vremuri când, după ce ne vom fi rezolvat diferendele, piepturile noastre, ruși și români deopotrivă, să fie înnobilate de amândouă dintre panglicile tricolore românești și cele portocaliu-negre rusești! Că veni vorba de reușită și victorie, trebuie amintit faptul că, după părerea mea, Rusia a dat Omenirii poate pe cel mai mare atlet din Istoria sa, Serghei Bubka. (El sau americanul Carl Lewis, nu mă pot hotărî. La fete este fermecătoarea Katarina Witt – legendara patinatoare germană.) Dacă asociem simbolic săritura peste ștachetă cu rezolvarea eficientă a problemelor și dificultăților vieții, cu realizarea obiectivelor noastre, ajungem undeva. Campionul rus ne dă o lecție fantastică că victoria este posibilă, că oricând este loc de mai bine, de dezvoltare, progres și bucurie.
Să nu lăsăm ca amărăciunea și durerea trecutului să ne umbrească prezentul și să ne compromită viitorul. Să luăm greșelile din trecut ca pe lecții valoroase de viață și să construim cu încredere relații de prietenie și de colaborare fructuoase, sănătoase și durabile! Pentru aceasta trebuie să facem eforturi susținute de ambele părți și să cultivăm IERTAREA, SPERANȚA și IUBIREA (și toate celelalte mărfuri bune)!
Long live MOTHER RUSSIA! Trăiască și înflorească ROMÂNIA MARE!
♥
Cu mult drag, respect și considerație,
p.s. Nu zaieț, nu pagadi! :-)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu