sâmbătă, 26 septembrie 2015

Roșia Montana în Patrimoniul UNESCO aka Muzeul Aurului Românesc

“Munții noștri aur poartă”, sună versul unei poezii sau al unui cântec de-al nostru. Așa a fost din moși-strămoși și așa ar trebui să rămână până în veacul veacurilor! Trebuie să facem ceva referitor la versul următor, dar acesta este epic și sublim, e fantastic și înțelept să îl lăsăm așa. (Și deja la puțin timp după publicarea acestor rânduri, o doamnă inimoasă, căreia îi mulțumim, ne-a scos din impas și ne-a oferit soluția: “Nu-s Români cei ce cerșesc. Sunt Români cei ce muncesc.”) Roșia Montana și alte locuri similare care poartă în pântecele munților aur românesc nu sunt ale noastre, ele sunt ale copiilor, nepoților și strănepoților noștri. Lor ce zestre, ce moștenire le lăsăm? Să-i lăsăm pe ei să decidă cum îl pun în continuare în valoare. Ne ghiftuim azi bine și mâine ne uităm la bec? Pare un pic nesăbuit, nu credeți? Moromete (interpretat magistral de marele și îndrăgitul nostru actor Victor Hrebengiuc în filmul cu același nume) ar lua puțină atitudine, să fi fost acum aici: “Bolnavule după avere! O să-ți mănânce capul averea, să ții minte de la mine!”, ne-ar spune el fiecăruia dintre noi.

Un moș de-al meu avea o vorbă: “Banul trebuie manipulat!” Chintesența Vieții și a Universului în aceste cuvinte ale unui om simplu, dar atât de înțelept. Musai să avem definiția completă și autentică a “banului” și a “manipulării”. Banul trebuie manipulat de către om și nu invers, banul să ne manipuleze pe noi, înțelesul este intrinsec. Într-o altă perspectivă, banul înseamnă și valorile autentice ale Vieții, Iubirea. El trebuie manipulat în sensul că iubirea trebuie cultivată și răspândită în toate întreprinderile noastre, în gânduri, vorbe și fapte. Ei, ce spuneți, avea moșul meu sânge albastru în vine, au ba?

De-a lungul istoriei, imperiile vremii și-au umplut visteriile cu aur bun, de calitate, din munții României. Intuim că și acum e la fel, istoria se repetă. Dacă ar fi să tragem învățăminte din lecțiile pe care ea ni le oferă, ar trebui să ne schimbăm un pic atitudinea. Alo, boieri mari, ce ziceți, ne mai lăsați și nouă, românilor, ceva, în marea mărinimie a domniilor voastre?

Faptul că munții noștri “duduie” de aur ne deschide și alte piste, și alte porți pe care putem să le deschidem și să le accesăm, chiar mai avantajoase și mai frumoase față de metoda clasică de minerit și extragerea lui. Cum ar zice Mr. Pappy O'Daniel, antreprenorul și omul politic dedicat, inimos și isteț din filmul “O Brother, Where Art Thou?” / “O Frate, Unde Ești Tu?” în regia lui Joel și Ethan Coen: “Goddamn! Opportunity knocks.” / “La naiba! Oportunitatea bate la ușă.” Ce mie îmi sare în ochi și mi se pare evident, este valoarea inestimabilă a aurului munților noștri prin rolul motivațional pe poate să îl aibă, ce conferă mândrie patriotică, prestigiu și valoare. Copiii noștri au nevoie de un leagăn părintesc în care să se simtă mândri de această glie, pentru a duce tradiția neamului românesc mai departe. La astfel de lucruri se referă reclama Mastercard: “There are some things money can't buy.” / “Există câteva lucruri pe care banii nu pot cumpăra”. După părerea mea, e o variantă cu mult mai bună, mai înțeleaptă și mai frumoasă decât un dezastru ecologic și o pungă ceva mai grasă, pe care nu știm sigur cât va sta așa până să intre la dietă.

“Brânză bună în burduf de câine” este un vechi proverb popular, ce s-ar potrivi mănușă în cazul nostru. Știm cu toții sensul lui clasic, folosit când cineva sau ceva este de calitate, valoros și se comportă în mod nesăbuit sau nu își pune în valoare calitățile. Raportat la problema noastră, ar însemna că extragerea zăcămintelor de aur ar fi o soluție nesăbuită. Vreau să vă propun însă și un alt sens al proverbului, o altă abordare, un alt unghi de vedere. Astfel, câinele este cel mai bun și de nădejde prieten al omului, sinonim cu loialitatea, securitatea, prietenia. Deci, “de câine” înseamnă sigur, loial, prietenos. “Brânza bună” reprezintă ceva valoros, sensul rămâne la fel. “Burduful” este recipientul în care păstrăm ce avem mai de preț. Trăgând linie la ce am zis mai sus, proverbul înseamnă că păstrarea avuției noastre, aurul, în recipienti siguri, loiali și prietenoși, care sunt munții noștri reprezintă un lucru înțelept.

Înțelegem și punctul de vedere al adepților exploatării aurului. Este cât se poate de firesc să vrem să devenim prosperi, și asta din toate punctele de vedere. Am ascultat odată o casetă motivațională excelentă, împrumutată dintr-una din fantasticele biblioteci din Montreal, Canada. “L’argent n’est pas movais en soi.” / “Banul nu este rău în sine.”, mi-au rămas cuvintele acestea întipărite în minte, care parcă s-a luminat dintr-o dată, sfărâmând un vechi stereotip negativ de-al meu legat de bani. Pentru aceasta însă, primul pas este să investim în dezvoltarea personală. Ea reprezintă kit-ul, ADN-ul, know-how-ul succesului. Școala, biserica, familia, societatea trebuie să se preocupe de această sarcină. În spiritul acestei idei, pagina “[POMUL VIEȚII] Frunza de Stejar pe Drapelul României” vine și cu alte câteva propuneri în articolul: “Pledoarie pentru Psihologia Motivațională și de Dezvoltare Personală”, pe care vă invit să îl citiți.

În spiritul acestei idei, vin și cu o propunere, dacă îmi este permis. Realizarea Muzeului Aurului Românesc la Roșia Montana sau în altă locație din zona munților purtători ai prețiosului metal. O aripă a muzeului va fi dedicată în mod firesc sensului clasic al aurului – minerit și întrebuințări ale aurului (bijuterii, tehnică, etc.) Pentru restul muzeului vă propun explorarea sensului metaforic, spiritual al cuvântului “AUR”. Dacă sămânța din care a răsărit Pomul Vieții ar fi Aurul, care ar fi rădăcinile, tulpina, ramurile și frunzele sale? Răspunsul: domeniile vieții, valorile ei: Educația, Cariera Profesională, Familia, Cultura, Arta, Sportul, Știința, Spiritualitatea și toate celelalte. Un muzeu al Civilizației Umane, al Vieții vii și autentice, al Iubirii. Aceasta este, în opinia mea, definiția completă și adevărată a aurului, miza reală a jocului. Ar fi o ocazie minunată să arătăm lumii întregi puțină clasă românească! Nu știu să mai existe în lume ceva similar, am fi originali și autentici. Nu este momentul aici să fim timizi și rezervați, e un proiect ce reclamă un obiectiv îndrăzneț din categoria “să stea mâța-n coadă” încă din faza de proiectare. Un brand național, ce va face reclamă țării, aducându-i mari servicii, punând în valoare potențialul turistic fantastic al țării noastre și ne-ar motiva pe toți deopotrivă.

Am citit și că Roșia Montana păstrează niște vestigii arheologice frumoase și valoroase. Super tare, e cum nu se poate mai bine! La argumentele prezentate până acum, avem în plus și patina timpului, ne putem considera teribil de norocoși! Rugăm Președintele, Parlamentul și Primul Ministru să colaboreze în realizarea unui proiect în care Roșia Montana să fie trecută în patrimoniul UNESCO. Momentul festiv, cu tăierea panglicii de către demnitarii înalți ai țării nostre va rămâne, fără îndoială consemnat în paginile de aur ale istoriei glorioase ale acestui neam.Ca și în cazul statuii Sfântului Andrei, Ocrotitorul României, pe Tâmpa, pentru care pagina noastră găzduiește un articol consacrat, pe care vă invit să îl citiți, locația este fantastic de bine potrivită pentru un asemenea proiect. Muntele reprezintă în plan simbolic succesul, împlinirea, înălțime, atât în plan material, cât și spiritual. E marfă, se știe! :-) Și denumirea de “Roșia Montana” este încărcată de semnificații sugestive, motivaționale și de glorie. Ce-mi vine acum, pe loc, în minte legat de semnificația cuvântului polimorfic “roșie”: Ca substantiv, roșia reprezintă una dintre cele mai gustoase și mai sănătoase legume pe care le avem noi, oamenii. Una dintre cele mai reprezentative bunătăți ale Cornului Abundenței, date de către Dumnezeu nouă, oamenilor, spre îndestularea și bucuria noastră. Ca și culoare, roșul semnifică bucurie, forță, dragoste. ROȘU este sângele buneilor care s-a vărsat, jertfindu-se pentru glia noastră sfântă, roșu avem pe oraji și pe frunte când, copii fiind, ne jucăm, facem pozne, sau suntem ascultați de către învățătoare sau profesor la școală, apoi la biserică, în noaptea de Înviere, când cântăm cu toții “Hristos a înviat!”, la cursul de absolvire al școlii, când aruncăm tichiile în aer și cărțile pe foc, când citim o carte în bibliotecă captivați și fascinați, când rezolvăm strașnic un proiect, o sarcină la servici, roșu aprins și dulci sunt buzele iubitei / iubitului la primul sărut, roșu avem în obraz când spunem câte o “gogonată” prietenilor adunați la o bere pe terasă sau în cârciumă, să “meargă” berea mai cu spor, roșii ca racii devenim când scârțâim noaptea patul, spre bucuria și încântarea vecinilor, roșii devin obrajii noștri când, seniori fiind și purtând pe genunchi nepoțeii, aceștia descoperă legile fizicii - elasticitatea, roșul este ketchup-ul din pizza când o înfulecăm pe nerăsuflate, roșu este vinul din pahare la o cină romantică, sau la masă, de sărbători, cu familia și prietenii adunați împreună, roșul este jarul din căminul familiei, roșie este floarea de pe ia mândrei... Și aș putea să continui așa mult și bine, de-abia m-am încălzit! Fiecare dintre noi ar putea contribui din experiența propriei vieți la lista cu momente frumoase, vii și autentice ale Vieții în care culoarea roșie devine Pecete de Aur. Este “montană” adică este la înălțime, are succes. Trăgând linie și concluzionând, înseamnă că trebuie să facem în așa fel încât să avem succes în toate aceste momente care dau sare și piper vieții, în toate aspectele și domeniile ei. Să facem din viețile noastre baladă: “Cântecul omului bun”, cum ne cântă atât de frumos părintele Pomohaci. “Iubesc Lumina și Zborul, Poezia și Dorul, Ce se-ascund uneori într-un Cuvânt, Iubesc și Florile toate, Amintiri ce prin Noapte, Îmi coboară prin Vise lin în Gând. Iubesc și Iarbă și Frunză, Plug și Pom, Și Lumea închisă în Atom, Iubesc Neliniștea Mării, Cerul nalt și senin, Sunt un OM!”, cum sună una dintre cele mai frumoase declarații de iubire pentru Viață pe care am auzit-o eu vreodată, marcă înregistrată Ricky Dandel, cel mai inimos și entuziast prezentator pe care l-a avut vreodată Cerbul de Aur. Pentru că “Noi, rămânem Oameni, Și mai presus de toate, Noi, rămânem Oameni, Prin timp ne știm menirea, Noi, rămânem Oameni, Când vrem orice se poate, Da, rămânem Oameni, Noi am descoperit Iubirea” cum a “sărit” și Gabi Cotabiță cu un hit, “direct din cartier”. Și am putea să continuăm în ritmul ăsta la infinit, pentru că “limita e Cerul, sare-n aer cartierul”. “That’s pretty cool!” / “Asta e destul de tare!” ne-ar oferi feed-back mega-starurile Beavis și Butt-head din desenele animate realizate de MTV, cei mai sinceri și mai rafinați critici muzicali din lume.

O ultimă idee, pentru că degeaba ai tort dacă nu ai și cireașa de pe el care să-l împopoțoneze și să îl termine. Văd eu bine, sau în imaginea de mai sus apare un lac sub formă de inimă? În orice caz, dacă deja există, îl retușăm, dacă nu, îl construim. Ce ziceți de lacul “Omul cu inima de aur”? Destul de tare, nu, material pentru “Povești nemuritoare.”

Să trăim bine și să avem cu toții o inimă de aur! :-)


Cu mult drag, respect și considerație,












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu